24 septembrie 2017
View Article
25

În 2017 vom celebra cea de-a 50-a aniversare a Reînnoirii Carismatice Catolice la Roma. Având în vedere acest lucru, ICCRS încurajează fiecare realitate carismatică din toate naţiunile să facă un drum special spre jubileul de aur, conform cu această viziune, şi să se pregătească încă de pe acum pentru celebrarea împreună cu toţii în Cetatea Eternă! Printre diferitele provocări cu care se confruntă Reînnoirea în anii ce vin, nevoia de a creşte este, în multe privinţe, una dintre cele pe care nu le putem amâna: creşterea numerică, creşterea influenţei în lume, creşterea identităţii noastre „carismatice” şi creşterea noastră în maturitate. Au fost luate în considerare trei domenii largi, ce corespund celor 3 etape de creştere iar RCC este invitată să se concentreze asupra lor în perioada ce urmează până în anul 2017, astfel:
 

Iniţiatori ai focului (2012-2013)
Concentrarea asupra identităţii RCC: Mărturia

Perioada: 2012–2013

Prioritate: Concentrarea asupra identităţii RCC

Cuvinte cheie: Iniţiatori ai Focului + Marturia + Reînnoire + Botezul în Duhul Sfânt + Evanghelizare

Referinţă biblică: Romani 12,1-2

Evenimente ICCRS: Întâlnirea Mondială a Tinerilor · Brazilia 2012 + Consultare profetică Ierusalim 2013

Sarcini: Iniţierea de noi persoane în Efuziunea Duhului Sfânt + Transmiterea focului către generaţia tânără

 

Stimularea focului (2014-2015)
Concentrarea asupra maturităţii RCC: Koinonia
 

Perioada: 2014–2015

Prioritate: Concentrarea asupra maturităţii RCC

Cuvinte cheie: Stimularea focului + Koinonia + Carismatic + Formare

Referinţă biblică: 2Tim 1,6-7

Evenimente ICCRS: Eveniment internaţional · Uganda 2014 + Reculegerea spirituală mondială a preoţilor · Roma 2015

Sarcini: Încurajarea oamenilor + Eliberarea carismelor + Hrănirea maturităţii ecleziale + Protejarea Reînnoirii şi corectarea erorilor

 

Răspândirea focului (2016-2017)
Concentrarea asupra influenţei RCC: Diakonia

Perioada: 2016-2017

Prioritate: Concentrarea asupra influenţei RCC

Cuvinte cheie: Păstrarea şi răspândirea focului + Diakonia + Catolic + Cultura Rusaliilor + Misiune şi evanghelizare

Referinţă biblică: Luca 4,18-19

Evenimente ICCRS: Jubileul de Aur al RCC · Roma 2017

Sarcini: Mobilizarea la misiune şi evanghelizare + Slujirea Bisericii + Promovarea Culturii Rusaliilor + Transformarea societăţii

 

 

Comentarii
Deocamdata nu sunt comentarii, insa poti fi primul care publica unul.

Publica un comentariu

Name (required)

Email (required)

Website

CAPTCHA image
Enter the code shown above:

Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
Copyright 2009 Reînnoirea Carismatica Catolica Romania