18 noiembrie 2017
View Article
27

 

În solemnitatea Rusaliilor, duminică 27 mai 2012, la încheierea Timpului pascal, Papa Benedict al XVI-lea a recitat rugăciunea Regina coeli – Bucură-te, Regină a cerului, împreună cu mii de pelerini reuniţi la amiază în Piaţa San Pietro. Pontiful a vorbit despre importanţa Duhului Sfânt în viaţa creştinului; a anunţat că în luna octombrie, cu ocazia adunării Sinodului Episcopilor, îi va proclama Doctori ai Bisericii pe Sfântul Ioan de Avila şi pe Sfânta Hidegarda von Bingen. A menţionat proclamarea unei Fericite, duminică, în Franţa; de asemenea a anunţat că vineri, 1 iunie, se va duce la Milano pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor, invitând credincioşii să urmărească evenimentul şi să se roage pentru buna sa reuşită. Vă oferim textul alocuţiunii după traducerea realizată de Radio Vatican.

Iubiţi fraţi şi surori!

Celebrăm astăzi marea sărbătoare a Rusaliilor, care duce la împlinire Timpul Paştelui, cincizeci de zile după Duminica Învierii. Această sărbătoare ne aminteşte şi face să retrăim revărsarea Duhului Sfânt peste apostoli şi ceilalţi ucenici, reuniţi în rugăciune cu Fecioara Maria în Cenacol (cf. Fapte 2,1-11). Isus, înviat şi înălţat la cer, îl trimite Bisericii pe Duhul Său, pentru ca fiecare creştin să poată fi părtaş la însăşi viaţa Sa divină şi să devină martor destoinic al Său în lume. Duhul Sfânt, intrând cu putere în istorie, îi învinge uscăciunea, deschide inimile la speranţă, stimulează şi favorizează în noi maturizarea interioară în relaţia cu Dumnezeu şi cu aproapele.

Duhul care “a grăit prin prooroci”, cu darurile înţelepciunii şi ştiinţei continuă să inspire oamenii, bărbaţi şi femei, care se angajează în căutarea adevărului, oferind căi originale de cunoaştere şi de aprofundare a misterului lui Dumnezeu, al omului şi al lumii. În acest context, sunt bucuros să anunţ că pe 7 octombrie, la începutul Adunării Ordinare a Sinodului Episcopilor, îi voi proclama pe Sfântul Ioan de Avila şi pe Sfânta Hildegarda von Bingen, Doctori ai Bisericii Universale. Aceşti doi mari mărturisitori ai credinţei au trăit în perioade istorice şi medii culturale foarte diferite. Hildegarda a fost o călugăriţă benedictină în inima Evului Mediu german, adevărată maestră de teologie şi profundă studioasă a ştiinţelor naturale şi a muzicii. Ioan, preot diecezan în anii renaşterii spaniole, a participat la efortul anevoios de reînnoire culturală şi religioasă a Bisericii şi a ţesutului social la începuturile modernităţii.

Sfinţenia vieţii şi profunzimea învăţăturii i-au făcut însă mereu actuali: harul Duhului Sfânt, într-adevăr, i-a aruncat în acea experienţă de penetrantă înţelegere a revelaţiei divine şi de dialog inteligent cu lumea care constituie orizontul permanent al vieţii şi acţiunii Bisericii. Mai ales în lumina planului unei noi evanghelizări, căreia îi va fi dedicată menţionata Adunare a Sinodului Episcopilor, şi în ajunul Anului Credinţei, aceste două figuri de Sfinţi şi Doctori apar de considerabilă importanţă şi actualitate. Chiar şi în zilele noastre, prin învăţătura lor, Duhul Domnului înviat continuă să facă să răsune vocea Sa şi să lumineze drumul care conduce la acel Adevăr care singur ne poate face liberi şi poate da sens deplin vieţii noastre. Rugându-ne acum împreună Regina coeli – Bucură-te, Regină a cerului, să invocăm mijlocirea Fecioarei Maria ca să obţină pentru Biserică harul de a fi animată puternic de Duhul Sfânt, pentru a-l mărturisi pe Cristos cu sinceritate evanghelică şi a se deschide tot mai mult la plinătatea adevărului (Catholica).

Comentarii
Deocamdata nu sunt comentarii, insa poti fi primul care publica unul.

Publica un comentariu

Name (required)

Email (required)

Website

CAPTCHA image
Enter the code shown above:

Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
Copyright 2009 Reînnoirea Carismatica Catolica Romania