25 iulie 2017
View Article
22

În zilele 27-28 mai 2017, la Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi din Ciofliceni, a avut loc  a IX-a Întâlnirea Națională a Comunității Magnificat, comunitate care face parte din Reînnoirea Carismatică Catolică, care este un „curent de har” pentru reînnoirea întregii Biserici. Iar în Solemnitatea Rusaliilor celebrate la Roma în Piața Sf. Petru cu ocazia Jubileului de Aur al Reînnoirii Carismatice Catolice, Papa Francisc a reamintit și a subliniat faptul că Reînnoirea Carismatică Catolică nu este o asociație, ci un „curent de har”.

Anul acesta, mănăstirea a fost neîncăpătoare pentru cei 197 de frați, veniți din 5 orașe ale României, în care există fraternități: București, Bacău, Râmnicu-Vâlcea, Popești-Leordeni și Alba Iulia.

Ca în fiecare an, zilele au început cu rugăciunea de laudă carismatică și au culminat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, trecerea dintre cele două zile fiind marcată de mult așteptata Adorație Euharistică, când fiecare membru, precum și întrega comunitate, ca Trup, stă familiar în prezența lui Isus Viu, se deschide iubirii Tatălui și ascultării Duhului. Domnul și anul acesta a atins, promițând vindecare, eliberare și revărsând carisme pentru ca iubirea Lui să fie manifestată poporului său și întregii lumi prin slujire și mărturie, ca la începuturile creștinismului.

Tema întâlnirii, Să construim pe o temelie stabilă, a avut la bază Cuvântul biblic “...un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte și a așezat temelia pe stâncă”(Lc 6,48) și a fost aprofundată în trei prelegeri  ținute de Stefano Ragnacci, un frate veteran al Comunității Magnificat, care încă din tinerețe a contribuit la edificarea ei. Domnul a invitat fiecare participant să coboare în profunzimea relației cu El, să aibă curaj să se cunoașcă pe sine și să îi cunoască planul. De asemenea, a îndemnat să se privească în istorie pentru a se face memoria iubirii Lui față de Om, fundamentul pe care El a construit biserica Sa. Concluzia-îndemn a fost că suntem chemați să îl imităm pe Cristos și să punem pe primul loc persoana: fratele. Doar relația care trece prin Isus Cristos în acest fel, poate să zidească Omul din profunzime și să construiască stabil Templul lui Dumnezeu, în Duhul Sfânt.  În final a fost un îndemn că a venit momentul pentru fraternitățile Comunității Magnificat din România să treacă de la „lapte” la „hrană tare” (cf. 1Cor 3,1-3).

Prin scurtele mărturii de la finalul întâlnirii toți cei prezenți au putut aduce o laudă personală, dar și comunitară, pentru ceea ce Domnul a început deja să dărâme și să reconstruiască în viețile lor în aceste zile de har. 

Despre lucrarea lui Dumnezeu, desfășurată de-a lungul anilor în viața lor prin copleșitoarea lucrare a Duhului Sfânt, au dat mărturie o soră consacrată din comunitatea Magnificat, Constantina Udrea,  și părintele Marian Stoicănescu, păstorul parohiei greco-catolice în care își desfășoară activitatea frații din Râmnicu-Vâlcea. Surprinși de „fantezia Duhului Sfânt” în lucrarea Sa cu acești frați, toți cei prezenți au fost umpluți de bucurie, pace și speranță în lucrarea tainică și plină de iubire a lui Dumnezeu față de toți fiii săi, și încredere în Duhul Sfânt care „nu se știe de unde vine și încotro merge”. 

Pentru că anul acesta se celebrează Jubileul de aur al Reînnoirii Carismatice Catolice, toți cei prezenți, într-un singur glas, au invocat Duhul Sfânt, să coboare și să reînnoiască întreaga lume, atrăgând pe fiecare om de bunăvoință în acest “Curent de Har”.

Comentarii
Deocamdata nu sunt comentarii, insa poti fi primul care publica unul.

Publica un comentariu

Name (required)

Email (required)

Website

CAPTCHA image
Enter the code shown above:

Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
Copyright 2009 Reînnoirea Carismatica Catolica Romania